Virtual feelings

Dear darling, please excuse my writing…

Un dor — 09/03/2013

Un dor

EL e un aventurier. Atrage priviri si smulge zambete. Ii plac comorile ascunse-n ochii sirenelor cu bronz perfect. E pescarul cuceritor cu navod infinit. Soaptele lui te ametesc, lovesc timpanul, asa cum valurile lovesc stancile pe timp de furtuna. Ii place sa capteze atentia, un uragan in mijlocul oceanului. In jurul lui, sufletele devin flacari, iar el, un amalgam de pasiuni, se transforma-n rasarit.

Se joaca cu dragostea, dar va veni un timp cand apusurile-l vor linisti. Isi va da jos bandana de pirat si pentru prima data va simti briza jucandu-se in parul lui. La mal il va astepta o fata cu pielea uda, murdara de nisip pe talpi. Va renunta la mirajul sirenelor pentru EA, cutremurul care-l va face sa devina tsunami.

O va strange in brate, ca dupa o lunga despartire si o va sfasia intr-un sarut.
Pentru ca EA e delicata, visatoare si romantica. Pentru ca in ochii ei rade marea. Pentru ca sanii ei inspira perfectiunea.  Pentru ca s-a lasat asteptata. Nu degeaba perlele trebuie cautate in adancuri. Pentru ca i-a fost dor.

Si mai e ceva…Iarna, EA e marea LUI…

Advertisements
Scrisoare pentru Mos Craciun — 18/12/2012

Scrisoare pentru Mos Craciun

Draga Mosule,

Nu stiu daca-ti mai amintesti de mine…sunt eu, fetita care-ti scria scrisori pe pagini de caiet cu litere de-o schioapa. Ba chiar iti si desenam, sa intelegi mai bine. Si fiindca nu-ti stiam adresa, puneam plicul cu dorinte-n geam, sa fiu sigura ca-l citesti. Intr-un an ti-am lasat cativa biscuiti pe o farfuriuta. N-am mai gasit niciunul dimineata…au fost deliciosi, asa-i?

A apus vremea cand iti ceream papusi si ursi de plus, asa ca sigur te intrebi de ce-ti scriu acum. Pentru ca n-am incetat sa cred in tine, Mosule! Asa ca azi, in prag de sarbatoare, imi insir gandurile intr-o fereastra alba, cu gandul la tine…

Ce vreau anul asta? Sa-mi pui sub brad seninatatea copilasilor care se-arunca-n zapada neumblata, veselia familiilor care se-aduna la povesti in zi mare si linistea colindelor lui Hrusca.

Nu vreau bijuterii, vreau sa-mi sclipeasca sufletul de fericire. Sa fiu alaturi de cei dragi, sa facem glume si sa mancam bunatati. Sa miroasa a brad si pe cat de frig e afara, pe-atat sa simt caldura caminului meu. Apartin alor mei, sunt protejata de ei si impart bucuria cu ei.

Sa asteptam colindatorii cu glas de inger sa ne umple inimile si sa ne lipeasca zambete largi pe fete. Sa uram “Craciun fericit” cu tot dragul. Sa impartim mere, nuci si covrigi de dragul traditiei. Sa ne intoarcem in noi.

Si daca nu cer prea multe, draga Mosule, ai grija te rog de camaruta goala din-nauntrul meu…Cea care tresare la auz de cuvinte dulci, se-mbata cu promisiuni si chicoteste cand zburda fluturii-n stomac. Fa-ma sa chicotesc, deci…:)

Mosule, te rog, adu tuturor nopti magice de sarbatoare, pline de caldura si de poveste! Scoate din sacul tau mai multa intelegere, rabdare si intelepciune. Imprastie bunatate si recunostinta. Stiu ca poti. Pentru ca nu esti un miracol…

Semnat: A ta fetita cuminte:)

PS: Mos Craciun chiar exista!

 

Legenda sufletului pereche — 27/11/2012

Legenda sufletului pereche

In castelul de pe valea fluviului Authie din nordul Frantei domneste tacerea. Zidurile gri si reci dau fiori trecatorilor. Se spune ca e un castel parasit, dar bantuit inca de spiritul contelui de Travour.

Povestea spune ca prin secolul XV in fiecare seara la orele apusului din camera 99 a castelului se auzeau acorduri line combinate cu apasari lungi si grave de clape de pian. Contele de Travour se inchidea in sala misterioasa si isi descatusa furiile, emotiile, sentimentele de tot felul. Pianul ii era prieten foarte bun, de fapt singurul remediu impotriva singuratatii de care acesta suferea.

Intr-una din acele seri lirice, in timp ce contele de Travour se indrepta spre pianul sau drag, la poarta castelului batu cineva. Vizibil deranjat, acesta a coborat in graba scarile scrasnind din dinti. “Cine e?” intreba el cu privirea intunecata, deschizand poarta impunatoare. “Printe, printe, am floricele frumoase de vanzare. Nu vrei sa-mi cumperi niste trandafiri?” spuse o batranica ce-si  ascundea chipul intr-un batic inchis la culoare. “Nu vreau babo, pleaca de aici! N-am cui sa dau flori”, raspunse contele vrand sa tranteasca poarta cu putere. “Stai printe, nu te grabi! In ochii tai vad multa tristete dar exista si pentru tine un suflet sa-ti aline durerea. Mergi in padurea Compiegne de unde am smuls eu acesti trandafiri salbatici si-ti vei gasi acolo soarta!”. Contele n-a pus la inima acele cuvinte si a ferecat poarta cu cea mai mare grija. “Prostii! Cum sa-mi intalnesc intr-o padure norocul? Poate doar vreun vanator iscusit care, la cat de hidos sunt sa ma considere un animal salbatic si sa termine cu mine din doua focuri…”.  “Si totusi, gandi el in timp ce se afla pe terasa castelului, padurea e la o aruncatura de bat. Nu mi-ar strica sa fac o plimbare pana acolo.”

Zis si facut. A doua zi dis de dimineata, inarmat cu rabdare dar cu aceeasi privire mohorata, contele lua la pas padurea Compiegne. “De ce m-oi fi luat eu dupa baba aia, nu stiu. N-o sa-mi gasesc in veci scris aici destinul pe-o frunza de stejar.” In acel moment se auzi un fosnet prin iarba. Contele s-a apropiat usor. O veverita ghidusa sarea dintr-o parte in alta, urmand apoi sa urce cu viteza in cel mai apropiat copac, lasand in urma un cristal albastru stralucitor. Contele l-a luat in palma si s-a minunat. “Oare ce cauta acest cristal aici?”, s-a intrebat el in timp ce l-a bagat in buzunarul de la piept. Dupa cateva ore de cutreierat, contele s-a intors la castel extenuat si mai abatut ca niciodata. “Cum am putut sa ma incred in acele vorbe?”

Cateva zile mai tarziu, batai firave se aud la poarta castelului. “Cotoroanto, daca esti tot tu si ai venit sa-mi vinzi iar flori, vezi tu ce patesti! Gasesc eu ac de cojocul tau!” Contele deschise poarta si ce sa vezi, in locul batranicai se afla o fata frumoasa frumoasa, cu ochi caprui si degete subtiri. “Nu vreti sa-mi cumparati niste flori?”, intreba ea timid. Obrajii i se inrosisera. Pe langa zambetul cuceritor al domnisoarei, lui Travour i-au atras atentia cerceii acesteia. Celui din urechea stanga, de la inima, ii lipsea cristalul albastru. Era chiar cel pe care acesta l-a gasit in padurea fermecata. Atunci contele si-a dat seama de adevarul vorbelor batranei. “Iti cumpar toti trandafirii”, spuse el precipitandu-se. “Iar eu, trebuie sa-ti inapoiez ceva.” Deschise buzunarul de la piept si ii prinse piatra pretioasa in locul unde era lipsa. “Ti-am gasit cristalul, iar tu m-ai gasit pe mine!”

 

Sa ne pierdem pantofii! — 08/11/2012

Sa ne pierdem pantofii!

Pe Cenusareasa o stim cu totii,

Postul asta nu trebuie sa ne dea emotii.

Povestea ei, din carti de mult citita,

E adevarata: o fata modesta si smerita,

A cucerit un print (sa-i spun pe nume nu ma-ndur)

Pierzandu-si propriul condur.

Si-acuma vine intrebarea:

Surorile si-au primit razbunarea?

Pe cand acestea vitrege se-mpopotonau de zor

S-arate bine, ca la televizor,

Cenusareasa noastra podeaua o spala

Si lintea din cenusa o alegea.

Ce mult si-ar fi dorit si ea la bal

Dar nu-i acolo locul ei, nici macar accidental.

Zana ei cea buna pe loc a imbunat-o,

“Mergi la bal si tu, suparato!

Ti-am pregatit rochita eleganta

Chiar si pantofi ti-am luat, sa fii extravaganta,

Sa petreci clipe monumentale,

Sa le faci in ciuda surorilor tale!

Un colier ai in cutie, frumoasa bijuterie!

Cu rochia potrivita, e  chiar argintie!

Sa nu te faci de ras in fata printului,

Sa-ti pierzi echilibrul in timpul dansului!”

Sfaturile fiind toate date,

Zana a cam avut dreptate.

La bal, Cenusareasa, domnitele le-a eclipsat

Si madmoazelele pe loc s-au bulversat.

Cine o fi aceasta distinsa domnisoara,

Invidioasele de ele, ar fi facut-o sa dispara!

Noroc ca printul a remarcat-o primul,

Pe loc s-a indragostit, si el, ca omul!

Si iata basmul nostru s-a sfarsit

Cum trebuia, cu un final fericit!

(Morala: Simplitatea cucereste mult mai mult decat o tona de machiaj, asta daca vreti sa cuceriti printi. Asadar, sa fim Cenusarese! E aproape miezul noptii, sa ne pierdem pantofii! )

 

Treisprezece mecanic — 04/11/2012

Treisprezece mecanic

Nu degeaba se spune ca marti 13 e zi cu ghinion. Dupa ce am facut plinul, am urcat in masina si am demarat grabita spre iesirea din oras. Parea sa fie o zi frumoasa de toamna, mai ales pentru o reuniune cu gratar incins, asa cum ma astepta pe mine in orele urmatoare. Dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ…dupa vreo 4-500 metrii parcursi, masina nu mai voia sa accelereze. Cu cat apasam pedala, cu atat incetinea mai mult. Claxoanele (si probabil si vorbele de dulce) nu mai conteneau din spate. Trag pe dreapta, pun avariile regulamentar si astept…minunea, ca degeaba mi-as baga eu nasul sub capota, oricum n-as intelege ce se petrece. Ma dau frumos jos din masina si incerc sa sun dupa ajutor. Nervii imi sunt intinsi la maxim, nu se poate ca tocmai mie sa mi se intample asta.

Dintr-o masina neagra parcata in spate, coboara un tip cu zambet sagalnic. Peeerfect, trebuia sa apara si cineva sa rada de mine si ziua imi era compromisa.  “Te pot ajuta cu ceva?” ma intreaba el, scotandu-si politicos ochelarii de soare, descoperindu-si ochii caprui. in tot trupul simt că-mi plouă şi e soare totodată. Are ochii mari de tot, poţi sta ore în şir să te uiţi înăuntrul lor. Incerc sa-i spun ceva, dar cuvintele se incapataneaza sa nu iasa. “Aaa, ai putea sa ma ajuti, te rog, ingaim eu intr-un final. Nu stiu de ce masina nu mai prinde viteza.” Deschide portiera, se asaza iar pe mine ma invita pe scaunul din dreapta. ” Off, femeile astea, ofteaza el comic in timp ce baga cheia-n contact. Un val de căldură îmi năpădeşte întregul trup. Inima îmi bate din ce în ce mai tare şi mi-e greu să-mi recapăt suflarea.

“Pai nu vezi domnisoara, ca ai frana de mana trasa? Cum vrei sa poti sa mergi asa?” Ma simt parca pusa la colt de doamna educatoare. Obrajii mi-s rosii, inchid ochii si mi-i acopar cu palmele. “Stai linistita, s-a rezolvat, imi zambeste el. Drum lin si o zi frumoasa!”, rosti el si se dadu jos din masina. “Multu-mesc!, ii strig, dar parc-as vrea sa mai ramana. Ma urc la volan si incerc sa-i simt parfumul. Inima imi bate cu putere. “Avea buze frumoase. Oare a fost o himera?”

Pornesc la drum cu gandul la el. “Nici macar nu stiu cum il cheama. De-as putea da timpul inapoi…”  Nici sa nu-ti treaca prin minte, o sa fortezi rotitele si o sa te doara rau. Nu poti sa faci nimic. Niciodata nu putem reveni asupra faptelor savarsite in trecut, chiar daca avem un ceasornic in inima.”

In amintirea lui, hotarasc sa-mi cumpar o carte. O carte de dragoste. Opresc la prima librarie ce-mi iese in cale si dupa o cercetare amanuntita, aleg: Mecanica inimii -Mathias Malzieu. Impactul a fost prea mare. Ma asez pe o bancuta si, cu riscul de a intarzia la reuniune, nu ma ridic pana nu termin de savurat cele 200 de pagini. A fost alegerea perfecta.

Cu sufletul impacat, ajung cu bine la destinatie. Hohotele de ras se aud de la poarta. Ioana vine sa ma intampine. Mi-a fost dor de ea. O imbratisez dar ceva imi distrage atentia. E parfumul lui, al “mecanicului” meu, cum este posibil? “Vreau sa ti-l prezint pe varul meu, Andrei”, imi spuse Ioana. ” A insistat sa vina si el si nu l-am putut refuza. E baiat de treaba”, spune ea chicotind. “Ia te uita cum ni se intalnesc drumurile din nou”, imi zambi el. Imi freamata tot sangele, sunt fericita. Un acces de bucurie pura. Visurile dospesc in mine, ca un aluat in vatra, si sunt gata sa devina realitate. “Si eu ma bucur sa te vad!”, ii spun timid.

Orele se scurg cu repeziciune mai ales cand esti intr-o companie placuta. La plecare, alerg spre masina, iau cartea cea noua si incep sa scriu cu litere rotunde si grabite: “De cand te-am cunoscut mi se intampla ceva ciudat. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inima, de la fiecare muschi pana la in varful degetelor! Oare drumurile noastre se vor mai intalni?”

Il vad cum isi ia la revedere de la ceilalti. Ma indrept spre el si ii pun cartea in maini, privindu-l atent. “Nu ti-am multumit suficient astazi. Sper sa te bucuri de ea, la fel de mult cum am facut-o eu.” Dau sa plec dar el imi ia palma si mi-o strange intr-a lui. “Cu siguranta!”, imi raspunde.

Agitata si cu inima-n gat, ma grabesc spre masina. Pe volanul masinii, un sticker lipit cu un numar de telefon si ceva scris. “In cazul in care mai ai nevoie vreodata de un salvator…”

Se pare ca si gandurile ni se intalnesc, nu numai drumurile…

 

Cutia cu emotii — 29/10/2012

Cutia cu emotii

Ne stim de mici. Am impartit si bune si rele. Desi timpul si viata ne-au cam despartit, eu inca o consider prietena mea cea mai buna. Uneori imi lipseste. Imi aduc aminte de timpul petrecut impreuna, de ideile noastre trasnite. Ma cuprinde nostalgia. Rememorez plimbarile noastre lungi de la un cap la altul al orasului si zambesc. “Serile fetelor” erau mereu prilej de rasete si buna dispozitie. Iti mai amintesti, draga mea ArNuNbAi, de investigatiile pe care le faceam in legatura cu cine stie ce “problema cruciala” si de “calculele de Einstein”? Drumul spre liceu dimineata, (cand ma astepta rabdatoare pentru ca eu intarziam mai mereu) banca noastra din parc pe care am scris cu oja, sandvisurile cu branza facute cu aparatul ei, toate astea (plus altele) sunt franturi din viata noastra, emotii pastrate intr-un coltisor din suflet.

Mi-aduc aminte cat de mult am cautat cadoul ei de majorat. Aveam emotii mari, ii stiam gusturile dar mi-era frica sa nu dau gres tocmai in acest moment foarte important din viata ei. Ii plac bijuteriile, cu asta n-aveam cum sa gresesc. Remarcase intr-una din plimbarile noastre un pandantiv cu pietricele foarte sclipicios, asa ca am hotarat ca asta va fi cadoul perfect, alaturi de un lantisor de argint. Si ca sa fie surpriza completa, i-am facut si un colaj inramat din pozele noastre recente. Stiu ca s-a bucurat foarte mult la vederea cadoului iar tabloul a ocupat un loc de cinste la ea pe birou.

Azi, la aproape patru ani distanta de la acel moment, i-as face un alt cadou. Mai rafinat, mai elegant, mai select. Pentru ca timpul a trecut si timpul ne-a schimbat. Pentru aniversarea ei, as alege o pereche de cercei placati cu aur alb si incrustati cu cristale  Swarovski care cu siguranta ii vor placea enorm. Purtandu-i, acestia ii vor da un plus de lumina si cu siguranta va avea mai multa incredere in ea. As completa cadoul cu un cufar cu bunatati, ciocolata belgiana Leonidas. Sunt sigura ca ii voi face o bucurie mare si duulce!

Cutia se deschide, emotiile zburda…

 

Press to Play — 21/10/2012

Press to Play

Imbracata in halatul alb pufos, ies din dus si ma asez pe scaunul din fata altarului. Oglinda mi-e sfetnic bun, trebuie sa fiu cea mai frumoasa asta-seara. Incet, incet chipul meu capata culoare. Ochii accentuati, buzele pline rozalii, totul e in armonie. Un singur pas a mai ramas: un strop din parfumul preferat si ma voi simti ca o regina. Aroma ametitoare ma invaluie. “Press to play” ma indeamna sticluta cu esenta magica. Si-am mai apasat o data…

Limuzina opreste in fata unui local select. Stiam ca EL va fi aici. Cobor gratios si cu pasi de felina ma indrept spre sala unde el face legea. Cucereste domnisoare cu vocea lui, le prinde in mrejele sale iar ele cad in delir. De data asta eu voi fi vanatoarea. Localul e plin. Zaresc o masa si ma indrept cu pasi siguri catre ea. E cea mai aproape de scena, imposibil sa nu ma remarce.

You’re every song
And I sing along
Cause you’re my everything

Acordurile si vocea lui melodioasa ma infioara. Il scanez de jos in sus. E foarte concentrat si canta cu patos. Ne-am intalnit privirile. Zambesc provocator si imi musc buza de jos cu subinteles. El ramane paralizat o sutime de secunda. Nici nu stie ce-l asteapta. Si caut in geanta parfumul Playboy VIP. Press again…

Ne aflam pe terasa localului. Stelele licurinde sunt martorele acestei intalniri. EL e cu spatele la mine, nu-i vad privirea. Sper ca planul meu sa nu dea gres si parfumul sa-si faca efectul. “Te asteptam”, zise el zambind provocator in timp ce-mi intindea un pahar de sampanie.  Brusc am senzatia ca rolurile s-au schimbat. El trebuia sa fie vanatul, nu vanatorul. “Multumesc”, intind eu mana iar el mi-o saruta fara sa piarda contactul vizual cu mine. “Dansam?” Fara sa astepte vreun raspuns ma prinde de mijloc si se lipeste de mine mirosindu-mi fiecare centimetru de piele din zona gatului. “Cum ai stiut ca voi veni dupa tine?” intreb eu inca bulversata. “Parfumul ne-a adus impreuna”, imi sopteste el la ureche. Are dreptate, imi spun eu in gandul meu, recunoscand aroma neconventionala si irezistibila a parfumului Playboy VIP  for Him. Mana lui arzatoare coboara pe spatele meu, analizandu-mi fiecare vertebra. “Save the last dance for me”…muzica vibreaza in fundal. “Care e urmatorul pas …de dans? il intreb revenindu-mi curajul in timp ce ma apropiam de gura lui. “Press to play, otherwise you’ll never know…”

 

Caut muza — 08/08/2012

Caut muza

Nu vreau sa aiba picioare lungi sau corp de gazela. Nu vreau sa-si plimbe degetele prin paru-i lung si balai. Nici macar sa aiba asortata culoarea buzelor la oja de pe unghii.

Muza mea are pasi neiertatori si iuti, este imprevizibila si racoroasa. Muza mea ma infioara, pielea mi se face de gaina. E provocatoare. Ma domina. Ridic ochii spre ea si ii zambesc tamp. Da, asta da bucurie, sa-mi ridic bratele si s-o cuprind iar ea sa navaleasca asupra mea cu toata forta cerului. Iar mai apoi, sa-mi zambeasca cu ochii ei in ROGVAIV.

Caut o ploaie de vara…

Lectie — 16/07/2012

Lectie

Descopar ca in fiecare zi invat cate ceva. Despre mine, despre viata, despre orice.

Azi mi-am intalnit trecutul. Aceleasi chipuri, neschimbate de vreme, m-au facut sa ma intorc si sa-mi aduc aminte de tot. De jocurile de-a familia, de fragmentele din lectiile de istorie, de dadaceala uneori exagerata a unora, de severitatea unor dascali. Toate lucrurile astea pe care atunci nici macar nu le luam in seama, acum realizez ca au contribuit  cate putin la formarea mea ca om. Si azi am invatat ca orice experienta e importanta, oricare traire te poate schimba. Nu sunt nostalgica, poate doar recunoscatoare celor care au facut parte chiar si episodic din viata mea. Am ajuns intr-un punct unde pot retrai anumite stari, ca un deja-vu…si spre surprinderea mea, imi place ce simt:)

[Evident asta este un post din categoria ”draga jurnalule” care daca ar fi fost scris pe o foaie de hartie ar fi ajuns in secunda doi in cosul de gunoi. Dar o sa-l public, pentru bucuria mea viitoare]

How about losing your faith? — 18/06/2012

How about losing your faith?

Life is about challenges and struggling. We have to fight until we reach our goals. Until the sun is above our street. The sign of glory we all expect is the sticked smile on our face.

Our life is a game. Nobody will play it for us. We can change the rules anytime we want, but we can’t be mad if something goes wrong because of our mistakes.

But what if we try so hard, but nothing happens? What if you know that you gave your best but the results aren’t the expected ones? Someone will say there is bad luck, someone else will say “That plan wasn’t written for you!”  But how do we know that?

From this point, you are tempted to lose your faith in life, in God’s plans for you. What about now, when you’re down on your knees, surrounded by all kind of problems, apparently nobody can help you, is just you and your consciousness. What’s next?

The answer is : TRY AGAIN! And again, and again, and again. Stand up, a new day has come, a new beggining. We have to get used to it…that’s life, with good and bad things. What doesn’t kill you, makes you stronger, for sure! Don’t lose your faith, cause sometimes that’s all you got.