A iesit din adapostul lui taraganandu-se. A dat un ocol custii in care se afla, ca la o parada. “Uite ursul!” exclama un copilas emotionat. Toata lumea adunata admira animalul despre care cu totii stim din povesti ca este unul fioros. Dar acesta avea ochii tristi, era debusolat, parca sedat. Isi legana trupul greoi incoace si-n colo fara vreo tinta anume. La un moment dat s-a oprit aproape de gratiile ce-l indepartau de libertate. Usor indiferent, probabil ca s-a  invatat cu diferite multimi de observatori. Dar privirea aia coplesitoare, era inca acolo. Am incetat sa-l mai privesc.

Ma declar impotriva gradinilor zoologice. Stiu ca poate e un mod educativ si relaxant prin care copiii pot invata diverse lucruri, dar sunt convinsa ca exista si alte solutii pentru aceasta. Nu sunt eu o inraita fana a animalelor, de orice fel, dar n-am cum sa nu reactionez la ceea ce am vazut. Locul lor nu e acolo, lipsiti de libertate, intr-o inchisoare practic. Rezervatiile naturale ar putea fi o solutie.

Dar pana sa se intample lucrul asta, multi ochi tristi vor mai privi printre gratiile custii.

Advertisements