Nu degeaba se spune ca marti 13 e zi cu ghinion. Dupa ce am facut plinul, am urcat in masina si am demarat grabita spre iesirea din oras. Parea sa fie o zi frumoasa de toamna, mai ales pentru o reuniune cu gratar incins, asa cum ma astepta pe mine in orele urmatoare. Dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ…dupa vreo 4-500 metrii parcursi, masina nu mai voia sa accelereze. Cu cat apasam pedala, cu atat incetinea mai mult. Claxoanele (si probabil si vorbele de dulce) nu mai conteneau din spate. Trag pe dreapta, pun avariile regulamentar si astept…minunea, ca degeaba mi-as baga eu nasul sub capota, oricum n-as intelege ce se petrece. Ma dau frumos jos din masina si incerc sa sun dupa ajutor. Nervii imi sunt intinsi la maxim, nu se poate ca tocmai mie sa mi se intample asta.

Dintr-o masina neagra parcata in spate, coboara un tip cu zambet sagalnic. Peeerfect, trebuia sa apara si cineva sa rada de mine si ziua imi era compromisa.  “Te pot ajuta cu ceva?” ma intreaba el, scotandu-si politicos ochelarii de soare, descoperindu-si ochii caprui. in tot trupul simt că-mi plouă şi e soare totodată. Are ochii mari de tot, poţi sta ore în şir să te uiţi înăuntrul lor. Incerc sa-i spun ceva, dar cuvintele se incapataneaza sa nu iasa. “Aaa, ai putea sa ma ajuti, te rog, ingaim eu intr-un final. Nu stiu de ce masina nu mai prinde viteza.” Deschide portiera, se asaza iar pe mine ma invita pe scaunul din dreapta. ” Off, femeile astea, ofteaza el comic in timp ce baga cheia-n contact. Un val de căldură îmi năpădeşte întregul trup. Inima îmi bate din ce în ce mai tare şi mi-e greu să-mi recapăt suflarea.

“Pai nu vezi domnisoara, ca ai frana de mana trasa? Cum vrei sa poti sa mergi asa?” Ma simt parca pusa la colt de doamna educatoare. Obrajii mi-s rosii, inchid ochii si mi-i acopar cu palmele. “Stai linistita, s-a rezolvat, imi zambeste el. Drum lin si o zi frumoasa!”, rosti el si se dadu jos din masina. “Multu-mesc!, ii strig, dar parc-as vrea sa mai ramana. Ma urc la volan si incerc sa-i simt parfumul. Inima imi bate cu putere. “Avea buze frumoase. Oare a fost o himera?”

Pornesc la drum cu gandul la el. “Nici macar nu stiu cum il cheama. De-as putea da timpul inapoi…”  Nici sa nu-ti treaca prin minte, o sa fortezi rotitele si o sa te doara rau. Nu poti sa faci nimic. Niciodata nu putem reveni asupra faptelor savarsite in trecut, chiar daca avem un ceasornic in inima.”

In amintirea lui, hotarasc sa-mi cumpar o carte. O carte de dragoste. Opresc la prima librarie ce-mi iese in cale si dupa o cercetare amanuntita, aleg: Mecanica inimii -Mathias Malzieu. Impactul a fost prea mare. Ma asez pe o bancuta si, cu riscul de a intarzia la reuniune, nu ma ridic pana nu termin de savurat cele 200 de pagini. A fost alegerea perfecta.

Cu sufletul impacat, ajung cu bine la destinatie. Hohotele de ras se aud de la poarta. Ioana vine sa ma intampine. Mi-a fost dor de ea. O imbratisez dar ceva imi distrage atentia. E parfumul lui, al “mecanicului” meu, cum este posibil? “Vreau sa ti-l prezint pe varul meu, Andrei”, imi spuse Ioana. ” A insistat sa vina si el si nu l-am putut refuza. E baiat de treaba”, spune ea chicotind. “Ia te uita cum ni se intalnesc drumurile din nou”, imi zambi el. Imi freamata tot sangele, sunt fericita. Un acces de bucurie pura. Visurile dospesc in mine, ca un aluat in vatra, si sunt gata sa devina realitate. “Si eu ma bucur sa te vad!”, ii spun timid.

Orele se scurg cu repeziciune mai ales cand esti intr-o companie placuta. La plecare, alerg spre masina, iau cartea cea noua si incep sa scriu cu litere rotunde si grabite: “De cand te-am cunoscut mi se intampla ceva ciudat. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inima, de la fiecare muschi pana la in varful degetelor! Oare drumurile noastre se vor mai intalni?”

Il vad cum isi ia la revedere de la ceilalti. Ma indrept spre el si ii pun cartea in maini, privindu-l atent. “Nu ti-am multumit suficient astazi. Sper sa te bucuri de ea, la fel de mult cum am facut-o eu.” Dau sa plec dar el imi ia palma si mi-o strange intr-a lui. “Cu siguranta!”, imi raspunde.

Agitata si cu inima-n gat, ma grabesc spre masina. Pe volanul masinii, un sticker lipit cu un numar de telefon si ceva scris. “In cazul in care mai ai nevoie vreodata de un salvator…”

Se pare ca si gandurile ni se intalnesc, nu numai drumurile…

 

Advertisements